Poate fi nimicul mai impresionant de atat? Poate fi mai dispreţuitor? Mă face să mă gandesc la culoarea alb... sau la negru. De ce ma gandesc neapărat la o nonculoare cand ma gandesc la nimic? Cine îmi raspunde la întrebările astea?
NIMENI...
Dar hai să vedem povestea lui NIMENI!
Bun deci era o zi ca oricare alta... Afară mirosea a vară. Vantul îi adia buclele blonde. Ochii ei albaştri se uitau acum in sus, la cerul innorat, care probabil aducea tunete si fulgere... Acum stătea şi se gandea...oare nimeni ce făcea... Stătea si aştepta... Viaţa în bucăţi i se sfărama... Si ploaia nu-nceta...
Se aude vantul printre sălcii... Şi amurgul se apropie.... Umbrele dispar în întuneric... Vrăjile nopţii mă fac să zbier.... Că nimeni se apropie de al nostru cer...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu