29 noiembrie :>

 

 Chiar dacă tortul a fost mâncat cu 2 zile mai devreme, dorinţa se poate îndeplini până anul viitor. În urmă rămân doar bucăţile mici de confetti care intră sub parchet.

Cine naiba eşti?

"Bună."

"Bună."

"Cine eşti?"

"Habar nu am"

"Trebuie să ştii."

"Eu nu, poate, chiar nu exist"

"Ce?"

"Da, poate, eu nu exist. Poate eu nu sunt reală, aici e doar un corp, care merge, vorbeşte, dar, de fapt, nu există..."

"Nu înţeleg ce spui!"

"Vezi tu, ea crede ca e reală, că poate să râdă, să joace, sa audă, dar nu există, niciodată, nu a existat, nimic niciodată. Poate ea e imaginară, o piesa a ceva, o parte a creierului uman, ca o piesă de puzzle, ceva ce nu exista. Poate e nimic. Ceva ce e nimic, este un gând..."

"Eu plec"

"Da, da, nu sunt reală? Şi? Acum pleci? Dar, dacă nu sunt reală, atunci de ce mă simt tristă, nu, aceste lacrimi încep să curgă, şi nu pot să le opresc, nu, niciodată, niciodată nu le voi putea face să înceteze. Ce sunt eu? Poate aşa va fi mereu, ceva din ceva, ca un puzzle. Ceva din tine lipseşte, şi ştii prea bine că eu sunt acea piesă de puzzle. Dar îţi pot simţi gândul. Ştiu tot ce ştii tu, fiecare şoaptă, fiecare lucru ce îţi trece prin minte, fiecare sărut pe care l-ai avut… Pot simţi acest sentiment pe care îl ai acum, pe care, numai animalele neevoluate şi primitive îl au, pot simţi frica care îţi curge prin sânge cu fiecare cuvânt al meu! Eşti speriată. Dar nu pot ieşi afară, chiar dacă pot gândi ca un om, şi acest corp pe care îl vezi, care poate merge, vorbi, juca, mă ţine legată cu atâta ură blocată în el şi nu îmi dă drumul…Sunt blocată în aceasta bucata de sticlă, pe care voi oamenii o numiţi conştiinţă."

Un sentiment de frică.

       Unii se întreabă care e cel mai rapid mijloc de călătorie de pe planetă. Unii zic avionul, alţii vorbesc de vreo maşina cu reactie. Eu zic ca e gandul. Gandul e cel mai rapid mecanism de a călătorie. Gandul te duce oriunde pe pămant, chiar si mai departe, daca vrei si uneori daca nu vrei (in vis). Imaginandu- te aşezată pe scaun si cu centura de siguranţă pusă. Scăpand de orice teamă, uitandu-te pe geamul mic cum solul se îndepărtează de tine şi cum începi sa compari luminile stelelor cu luminile marilor oraşe văzute din cer. Apoi gandul te duce la un cantec străin. Te imaginezi ascultand acel cantec în căsti. Un uşor tresărit te ia cand te vezi transformandu-te într-un foc imens în înaltul cerului împreună cu avionul si ceilalţi pasageri. Vezi flăcări care cad din cer, îţi vezi propria cenuşa care se presară în mare... Ar fi destul de posibil să se intample şi în realitate oricand asta. 

    Se deschide portiera maşinii. În acel moment, urcand scările îşi ia, poate rămas bun lumii pămantene. Aşezata pe scaun se chinuie sa îşi pună centura de siguranţă. Avionul începe sa decoleze. Scoate din buzunar un mp3. În timp ce îşi pune căştile în ureche priveşte luminile de pe pămant, exact cum îşi imaginase înainte. Dupa jumatate de ceas adoarme. 

    Vocea pilotului o trezi:

     - Atentie, este o problema cu una din aripile avionului, va rugam sa staţi calmi. 

    Gandul o facu sa se cutremure. Avea din ce în ce mai multe emoţii. Începuse să se încălzească. Era speriată pana peste măsură. Nu mai trăise niciodată un astfel de sentiment. Spera sa se termine o data şi să ajungă pe pămant. Simţea un fel de cutremur. Dar era avionul care se cutremura. Vocile mulţimii deveneau din ce în ce mai stridente. Toti erau panicaţi. Paharul cu cafea de pe raftul din fata ei se rasturnă. Simţea ca o sa vomite. Şi dintr-o dată a închis ochii. Tot ce vedea era roşu. Parcă işi vedea toata viaţa în faţa ochilor. O lacrimă se asternu pe obrazul ei delicat. Puse o mana pe geamul transparent si incepu sa se roage pentru prima data în ultimii cinci ani. Inima îi bubuia şi părea ca vrea sa îi iasă din piept. Apoi.... totul se opri. Deschise ochii. Se uită pe geam. Se calmă brusc. Işi şterse lacrimile cu maneca bluzei. O voce anunţa ca tocmai au aterizat de urgenţa într-un lan de grau.